
Puțini știu că smulgerea este cea mai eficientă metodă de combatere a ambroziei, manuală sau mecanizată, în funcție de dimensiunile terenului vizat.Și mai puțini cunosc existența acestui Program-pilot* realizat de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, alături de cercetători cu experiență din cadrul Universității din București, privind implicarea publicului în activitatea de control și limitare a ambroziei (Ambrosia artemisiifolia).
Rezultatele și meritele aparțin echipei științifice implicate în proiect, a cărei expertiză reprezintă o contribuție esențială la fundamentarea unor măsuri eficiente de control al ambroziei. Au fost identificate areale infestate, fiind ales un perimetru de intervenție în localitatea Vânătorii Mari, destinat testării comparative a metodelor de control.
Concluziile Managementului Speciilor Invazive din România, din perimetrul de intervenție, evaluate la 101 zile de la prima intervenție (începutul lunii iunie) și la 71 de zile de la a doua intervenție (începutul lunii iulie), evidențiază diferențe clare între metodele aplicate:
– În arealul tratat prin tăiere/secerare,plantele au rămas de dimensiuni mai mici, însă au dezvoltat inflorescențe și au continuat să producă polen. Chiar și în condiții de secetă severă, plantele și-au reluat dezvoltarea, confirmând rezistența speciei și necesitatea unor intervenții repetate, ideal la intervale de aproximativ 3 săptămâni, în perioada iunie–octombrie.
– În arealul tratat prin smulgere manuală, rezultatele au fost net superioare: a fost identificat un singur exemplar de ambrozie. Această metodă s-a dovedit cea mai eficientă în limitarea completă a regenerării plantei.
– În arealul de control (fără intervenție), plantele au dezvoltat inflorescențe abundente și au produs cantități semnificative de polen. Tulpinile au devenit groase și ușor lemnoase, ceea ce face intervențiile ulterioare mult mai dificile.
Concluziile sunt clare: pentru a preveni producția de polen și, ulterior, formarea semințelor, intervenția trebuie realizată înainte de apariția inflorescențelor.
Pe suprafețe extinse, studiul recomandă tăierea sau secerarea repetată la la intervale regulate (2 – 3 săptamâni), pentru a împiedica dezvoltarea plantei și extinderea arealului infestat.
Pe suprafețe reduse, smulgerea manuală rămâne cea mai eficientă metodă, contribuind semnificativ la reducerea cantității de polen în sezonul critic (august–septembrie) și la diminuarea reapariției plantei în anii următori.
Acest proiect demonstrează, în mod concret, că intervențiile timpurii și corect aplicate pot genera rezultate măsurabile și pot sta la baza unor politici publice eficiente în combaterea ambroziei.
Sursa articolului https://ambrozie.ccmesi.ro/2022/01/03/metode-de-control/
Note* Programul pilot de control/ eradicare a ambroziei este parte a proiectului POIM IAS 120008– Managementul adecvat al speciilor invazive din România, în conformitate cu Regulamentul UE 1143/2014 referitor la prevenirea și gestionarea introducerii și răspândirii speciilor alogene invazive desfășurat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor în parteneriat cu cercetători din cadrul Universității din București (www.invazive.ccmesi.ro)
https://www.facebook.com/InvaziveRO/







Niciun comentariu